Istoria Satului Dobrota şi a bisericilor construite pe aceste meleaguri

Cu sprijinul părintelui paroh Ion Vlad, “păstor” peste enoriaşii satului Dobrota, publicăm  “Istoria Satului Dobrota şi a bisericilor construite pe aceste meleaguri “.

Istoria satului este scrisă de preotul Ioan Tătaru  folosind ca surse documentele aflate  în posesia bisericii din Dobrota  (majoritatea în limba slavonă). Menţionăm că nu aducem nici un fel de adăugire asupra informaţiilor ( în viitorul apropiat vom publica  şi completările necesare unei imagini de ansamblu mai complete asupra evenimentelor petrecute de- a  lungul secolelor în această zonă).

Stropul de populaţie slavă creştinat pe pământul Daciei şi statornicit în Dobrota- cuvânt care ar avea însemnătatea de “Loc Bun”(Bunătate)- a găsit aici pe “Sărăţica” loc de adăpost şi posibilităţi de trai pentru oameni şi animale.

            Puţini la număr, dobroţenii care s-au fixat aici în aceste locuri au avut la fiecare început drept locuinţe bordee săpate în pământ.

            Întrucât trecutul satului Dobrota se pierde în negura vremurilor, fără nici o însemnare durabilă, acest neguros trecut nu pote fi reconstituit decât pe presupuneri.

            Din documentele care ne-au căzut sub ochi până la data de 1 ianuarie 1972, rezultă că:

            _ Alexandru vornnic de Chiajna, moşnean din Dobrota, pentru suma de 845 de taleri, împrumutaţi de la Egumenul Mânăstirii Târgşor, pune zălog: moşia (pădurea) din valea lui Dobrin (Dobrota), moşia (Pădurea) din “Vai de EL” (azi Podgoria), nişte locuri de vie ( în dealul Gornet, hotar cu prisăcenii), cum şi o livadă cu pomi în Valea Seacă, moşii măsurate şi hotărnicite cu poruncă domnească la anul 1710.

            _La anul 1713 Alexandru vornnic de Chiajna achită datoria de 843 de taleri, bani gata, plătiţi deplin,  iar pentru dobânda datorată peste trei ani pe care nu o mai putea plăti dă Egumenului Partheniei de la Mânăstirea Târgşor, zapis de “stăpânire veşnică” asupra moşiilor aflate zălog şi mai sus pomnite.

            _ La 1831 s-a făcut cartografia (statistica) populaţiei Ţării Româneşti , iar datele rezultate au fost publicate  în “ Analele Parlamentare ale României”, Volumul II , pagina 482. Din această cartografie rezultă că satul Dobrota, la acea dată, era formată  din 36 de familii şi circa 180 de locuitori,  iar vecinele sate : “Vai de El” avea 32 de familii, Coşărele 33 de familii.

            _ În “Marele Dicţionar Geografic ” editat de Academia Română în anul 1904, satul Dobrota are următarea descriere : 457 de locuitori(281 de bărbaţi şi 176 de femei). În sat era o biserică.

În cele ce urmează ne vom ocupa de istoricul bisericilor din Dobrota.

BISERICUŢA DIN “PIATRÔ

 Pentru nevoile credinţei religioase adoptate după creştinare, întemeietorii satului Dobrota, găsind la izvorul pârului Sărăţica  “Stânca de la Piatră” au săpat în ea lăcaş de rugăciune alcătuit din 3 incăperi : pronausul, naosul şi Altarul, cum şi o încăpere mai largă care a servit drept locuinţă pentru slujitorii bisericii.

            Sub bolta bisericuţei din “Piatră” s-au rugat dobroţenii până în vremea când ei au putut să îşi construiscă o bsericuţă din lemn, aşezată mai la vest şi mai în inima satului lor.

            De la ce dată se adună la rugăciune în bisericuţa din lemn, iarăşi nu mai poate spune nimeni. Ce se ştie sigur este că acest fapt s-a petrecut după ce molima ciumei din 1750 era gata să le stingă neamul.

            După ce dobroţenii trăitori în vremuri vechi  şi-au construit  bisericuţa din lemn în mijlocul satului, bisericuţa din “ Piatră” rămâne în afara satlui şi fără întrebuinţare, fiind situată pe domeniul forestier  “Târgşoreanca”  la 1710 al Mânăstirii Târgşor, în ce chip nu se cunoaşte şi de când nu se ştie, a fost transformată de către mânăstirea proprietară în adăpost şi lăcaş de rugăciune pentru călugării pedepsiţi la viaţă de sihastru, sau pentru cei care de bună voie acceptau traiul în această izolare.

            Probabil că, de-a lngul vremii în jurul sihaştrilor  de la Mânăstirea din “Piatră”  se creiase legende că ei ar fi fost păstrătorii unui tezaur – proprietatea Mânătirii de la Târgşor, al cărui Egumen era poate grec.

            Datorită acestei legende, sau poate a adevărului curat, într-o epocă tulbure poate chiar în timpul răscoalei ţărăneşti , condusă de Tudor Valadimirescu la 1821, călugării de la sihăstria din “Piatră” au fost prădaţi şi spânzuraţi probabil de nişte ţărani din Dobrota

            De pe vremea schitului , cu bisericuţa din “Piatră” şi a “chiliilor”, rămas pustiu şi părăsit, locului acesta i se spune “ La chiliile din Piatră”.

BISERICUŢA DIN LEMN

Vechia bisericută din lemn , aşezată în mijlocul satului şi care purta hramul “ Adormirea Maicii Domnului ” a dăinuit până în 1913.

BISERICA NOUÃ (făcută din piatră)

În acest an dobroţenii s-au învrednicit să construiască, pe locul celei vechi, o frumoasă biserică zidită din blocuri de piatră, măestrit cioplite şi cu meşteşug aranjate în zid, în chip de mozaic.

Biserica cea nouă în Dobrota este construită de acelaşi meşter , unul Vidanciu, de neam Italian, după acelşi plan şi din acelaşi material  ca cea din satul Moceşti, comuna Iordăchianu.

            Noul lăcaş de rugăciune mai purta şi hramul “Cuvioasa Parascheva” şi era o adevărată podoabă pentru satul Dobrota. Ea însă nu a avut parte de existenţă prea îndelungată deoarce cutremurul din 9-10 noiembrie 1940 a năruit-o complet, aşa că după cataclism n-a mai putut fi reconstrută în stilul de altdată.

BISERICA ACTUALÃ

La venirea preotului Zamfir Totoloci în parohie ăn 1943 se face propunerea
pentru construirea unei alte biserici, propunere ce  fost primită cu entuziasm de credincioşi.

În luna ianuarie 1946 s-au strâns 4 500 000 lei cu care s-au plătit lemne în luna iunie 1946 aprobate a se ridica din pădurea Eforiei “Valea Dobrotei ”.

De la 7 marite 1948 preot paroh al parohiei Udreşti fiind P.C. Preot Ioan Tătaru se continuă lucrările de construire a noului lăcaş de închinare.

De la această dată s-a lucrat în continuu întrebuinţându-se diferiţi meşteri şi muncă voluntară cu cheltuila  enoriaşilor din satul Dobrota primind din partea Sf. Arhiepiscopii suma de 11 000 lei din “Fondul Biserici Şantier” până la data de 8 noiembrie 1959 când s-a procedat la sfinţirea acestui locaş de către  P.S. Episcop Antim Târgovişteanu, conform aprobării Prea Fericitului Părinte Patriarh Justinian, cu Nr. 19651/1959.